Google+ Google+

duminică, 12 ianuarie 2014

Serviciul de posta din Vechiul Regat (1)

Intr-o epoca a globalizarii si a telecomunicatiilor scrisoarea poate parea banala, demodata sau poate chiar inutila. Si totusi lucrurile nu au stat astfel intotdeauna. Inainte de era comunicatiilor electronice un sistem eficient de posta era apanajul statelor moderne.

Nu am cunostiintele unor filatelisti cu vechime, dar va pot prezenta cateva lucruri despre istoria postei din Vechiul Regat.

Pana in 1775 din cate se pare nu a existat un serviciu organizat de posta in Principatele Romane. Doar principia beneficiau de un sistem de curieri pe care ii puteau utiliza pentru transmiterea mesajelor. Acesti curieri se foloseau de un sistem de ”poste” situate in diverse locatii din tara. Locuitorii din localitatile unde se aflau aceste popasuri erau obligati sa asigure caii necesari pentru curieri precum si hrana. Celelalte categorii de persoane trebuiau sa foloseasca mijloace proprii pentru a putea transmite mesaje. Daca pentru boieri sau marii negustori acest lucru nu era o problema foarte mare, pentru tarani, micii comercianti sau meseriasi astfel de servicii erau mult prea scumpe.

Situatia s-a schimbat in 1775 atunci cand Printul Munteniei, Alexandru Ipsilanti, a decis reorganizarea
Alexandru Ipsilanti
sistemului de posta, trecand cheltuielile de functionare ale acestui serviciu in sarcina bugetului central. De asemenea a facut serviciul public, oricine putand sa beneficieze de el contra unei taxe de 10 para (92 de centime dintr-un franc) pentru un cal timp de o ora. Din acest moment cursele postalioanelor (trasurile postei) au devenit regulate, avand statii fixe la fiecare 20 de km.

Postalionul, ce cuprindea compus dintr-o trasura usoara trasa de patru cai a atras admiratia chiar si a (putinilor) straini care vizitau principatele.

Administrarea postei era in acea perioada una dintre atributiile Vel Spatarului, care era ajutat in aceasta sarcina de doi capitani. Acestia la randul lor aveau alte ajutoare cu care supravegheau functionarea fiecarei statii de posta.

Este important de mentionat si faptul ca, din cate se pare, in aceasta perioada posta asigura transportul de persoane.

Astfel au stat lucrurile pana la aparitia Regulamentelor Organice, moment de cotitura in istoria recenta a Romaniei. Prin Regulamentele Organice s-a stabilit faptul ca serviciul de posta va deveni un serviciu de stat, iesind practic de sub autoritatea directa a Principelui. De asemenea postalioanele vor incepe sa transporte si corespondenta si valori apartinand particularilor, nu numai persoane.

Posta a inceput sa functioneze in sistem de ”antrepriza”. Practic statul apela la serviciile unui particular pentru a desfasura aceasta activitate. Durata unui contract de antrepriza era de 3 ani initial. Persoana care urma sa se ocupe de aceste servicii avea obligatia de a un anumit numar de cai care sa ii permita sa asigure o buna functionare a serviciilor.

Spre exemplu, atat in Moldova cat si in Muntenia, din 1817 si pana in 1825 posta s-a aflat in antrepriza lui C. Scufa. Din 1826 antrepriza i-a revenit ”cinstitului boier Gheorghe Buhusi Hatman” care a tinut-o pana in 1830.

In Muntenia era nevoie de 2990 de cai iar in Moldova de 1000. Acesti cai erau repartizati fiecarei poste inca de la inceputul contractului (exista in acest sens o anexa la contract cu situatia din fiecare posta).
Corespondenta oficiala era transportata gratuit, in timp ce corespondenta particulara era supusa unei taxe.
Aceasta taxa a crescut insa intre timp ajungand la 20 de para pe ora pe cal. Pentru scrisori insa taxa era mai mica. Spre exemplu o scrisoare de la Bucuresti la Craiova costa aproximativ 80 de centime dintr-un franc.

In toata aceasta perioada taxele percepute de posta pentru transportul corespondentei si al persoanelor nu a fost suficient pentru acoperirea nevoilor de finantare, motiv pentru care de la bugetul de stat al celor doua principate se indreptau sume importante spre antreprizele care gestionau aceasta activitate. In 1831 totalul sumelor suportate de cele doua principate s-a ridicat la echivalentul a 633,709 franci, o suma considerabila comparat cu veniturile destul de reduse. Si totusi, in timp incasarile au crescut, ca urmare a cresterii volumului de activitate si a intrarii pe piata a mai multor operatori. Astfel, in 1841, adica 10 ani mai tarziu, de la bugetul de stat se platea o suma aproape injumatatita pentru acoperirea nevoilor de finantare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Google+