Google+ Google+

joi, 30 mai 2013

Romania vazuta de Regina Maria: Episodul 4: Intalnire cu stafii pe drum

Un episod interesant in cartea Tara Mea a Reginei Maria mi s-a parut descrierea unei procesiuni funerare, intalnita pe un drum de tara iarna. Diferentele intre obiceiurile vestice de inmormantare si cele ortodoxe sunt cu siguranta mari, insa faptul ca satul, taranul si obiceiurile noastre erau in acea perioada exact cum fusesera si in urma cu sute de ani a contribuit la crearea unei imagini inedite.

Ea povesteste cum intr-o zi, la sfarsit de iarna, cand zapada incepea sa se topeasca iar drumul parea din ce in ce mai lung ceva a rupt monotona calatorie:

"Deodată auziiu un sunet jalnic venind spre mine din depărtare, ceva cum nu mai auzisem înnainte.

Tarani romani si preotTrăgând frâul, stătuiu pe loc la marginea drumului, mirându-mă ce o să văd. De fapt neaşteptată era procesia care, ca un vis straniu, venia spre mine din ceaţă. Înnotând prin zăpada în topire înnaintau doi băieţaşi purtând între ei o tavă rotundă supţire pe care se afla o colivă; după ei venia un preot bătrân cu crucea în mână, îmbrăcat pompos în podoabe veştede : roşii, de aur şi albastre. Veşmântu-i greu era tot stropit şi murdărit, părul lui cel lung şi barba nepieptănată erau de un cenuşiu murdar, ca şi drumul pe care mergea. Un bătrân trist, neavând altă expresie decât a miseriei pe palida-i faţă căzută.


Îndată după ei urmă un car aspru de lemn, tras de boi ale căror nasuri atingeau aproape pământul; răsuflarea lor făcea nouraşi în jurul capetelor, prin cari ochii luciau cu o nerăbdătoare nelinişte.
Din acest car se auzise sunetul cel trist. Ce putea să fie? Atunci de-odată am înţeles!"

Intr-adevar, era vorba despre o inmormantare conforma cu riturile si traditiile romanesti. Unele sunt mai ciudate si pot parea nelalocul lor. Altele in schimb isi au utilitatea lor.

Probabil cele mai interesante obiceiuri insa nu sunt nici macar crestine. Astfel, spre exemplu, in unele parti ale tarii, exista obiceiul de a pune bani in mana mortului, pentru a putea plati "vama" atunci cand va trece peste "Apa Sambetei". Ciudatul obicei isi are originile in vechea mitologie balcanica si poate fi asimilata cu raul Styx din mitologia greaca. In mitologia romanesca se crede ca Apa Sambetei izvoraste de sub radacinile unui brad si ca al sau curs este urmat de sufletele mortilor. Raul inconjoara intreg Pamantul de mai multe ori (3, 5, 7 sau 9 ori) pentru ca apoi sa se verse in iad. In unele parti ale tarii exista obiceiul ca, inainte de a bea apa dintr-o apa curgatoare, omul sa isi faca semnul crucii, pentru a nu bea si sufletele mortilor care isi cauta drumul spre Apa Sambetei.

"Un sicriu neted era pus în mijlocul carului; în juru-i stătea un număr de bătrâne, gemând şi plângând, ridicându-şi glasurile într'un cântec trist, care răsuna ca o bocire prin aier. Părul lor alb era zburlit şi valurile lor negre fluturau în jur ca smocuri de fum.
Inmormantare la taranii romani


După car mergeau patru Ţigani bătrâni, cântând arii jalnice pe vioarele lor ţipătoare, pe când glasurile femeilor luau refrenul pe altă scară. Niciodată n'am auzit un bocet mai trist, nici un zgomot mai lugubru. Îndată după Ţigani venia o ceată de rude desculţe, ţiind lumânări aprinse în mâni. Flăcările şubrede păreau aproape ruşinate că ard aşa de slab în melancolica lumină a zilei."


Acestea sunt bocitoarele, femei care trebuie sa il planga pe cel mort. Obiceiul este preluat de la romani, ca de altfel o mare parte din riturile funerare. Fiecare sat isi avea pe vremuri bocitoarele lui, care, contra cost, veneau sa il planga pe mort.

Obiceiul la sate este de a transporta mortul intr-un car tras de boi, intr-un sicriu deschis. Intreaga procesiune trebuie sa faca 7 opriri, precum numarul de opriri ale lui Iisus Hristos pana la Golgota. Atunci cand carul traverseaza o apa, se arunca o panza peste ea, astfel incat sufletul mortului sa nu se oglindeasca in ea, iar el sa ramana blocat in lumea aceasta. Oglinzile trebuie de asemenea acoperite in casa mortului, astfel incat sufletul acestuia sa nu se oglindeasca in ele si sa ramana blocat.

"Trecând, aceste fiinţi obosite ridicară feţe palide, privindu-mă cu ochii jalnici cari nu arătau nicio mirare. Prin ceaţa întunecoasă păreau a fi tot atâtea stafii, venite de nicăiri, mergând spre nu ştim ce ţintă. Ca umbra trecură şi se pierdură. Dar, prin ceaţa ce se strânsese, bocetul se întorcea să mă urmărească, statornic, în chip ciudat; ca şi cum mortul ar fi strigat, din sicriaşul lui, după ajutor...

Mult timp după ce această stranie vedenie dispăruse, am stat privind la drumul unde urmele picioarelor lor rămăseseră întipărite pe zăpada topită. Fusese totul numai o halucinaţie, creată de melancolia zilei?"
Google+