Google+ Google+

marți, 21 mai 2013

Romania vazuta de Regina Maria - episodul 3: Bisericile

Romania nu a fost niciodata o tara bogata, in ciuda a tot ce se scrie prin manualele de istorie. Putinul avut al locuitorilor a fost periodic furat sau pierdut astfel incat trecerea secolelor a lasat putine urme in peisajul romanesc. Acest lucru este remarcat si de Regina Maria in paginile cartii " Tara Mea". Si totusi ceva a reusit sa se pastreze ca marturie a veacurilor de demult apuse: bisericile: "Dar înnainte de toate vechile mănăstiri ale acestei ţeri au păstrat comori din trecut."

Urmeaza o descriere cu adevarat incantatoare a lacaselor de rugaciune din Vechiul Regat:

"Ca şi în multe alte ţeri, călugării şi maicele din România ştiu cum să aleagă cele mai încântătoare locuri pentru lăcaşurile lor de pace. 

La unele am putut ajunge numai călare, urcându-mă peste dealuri şi văi, peste pasuri pietroase, urmată de cete de ţerani în veşminte albe, pe căluţi zburliţi, ciufuliţi, dar având piciorul sigur ca al caprei de munte.
Odată într'amurg, după ce o zi întreagă călărisem peste munţi, dăduiu pe neaşteptate peste unul din aceste depărtate lăcaşuri, cu păreţii albi, de un pitoresc straniu, pe jumătate ascuns între brazi şi venerabili fagi cu trunchiurile ca uriaşi deodată împietriţi, uriaşi cari în cel din urmă: al lor spasm de agonie îşi frâng mânile în zădarnică desperare.

Primirea de care se bucura Regina era bineinteles una demna de un chip domnesc, iar o parte din aceste lucruri pot parea normale unor oameni obisnuiti cu obiceiurile romanesti. Regina Maria insa, crescuta in Regatul Unit vede lucrurile din perspectiva strainului. Acesta este poate si motivul pentru care citesc aceasta carte.
Revenind la subiect insa Regina face o distinctie interesanta intre bisericile si schiturile mici, pierdute printre munti si manastirile mari.

In ceea ce le priveste pe primele:

"La apropierea mea clopotele începură să sune, glasurile lor clare şi răsunătoare proclamându-şi bucuria către ceruri.

Trecuiu pe supt portalul acoperit în curtea încunjurată de ziduri. Innainte de a fi putut să mă cobor, am fost încunjurată de un negru roiu de maice schiţând smerite gesturi de salutare, făcându-şi cruce, căzând în ghenunchi şi apăsându-şi frunţile pe pietrile de jos, apucându-mi mânile ori părţi din îmbrăcămintea mea, pe care le sărutau, pe când strigau şi murmurau, şoptind vre-o rugăciune.

Uimită de aşa o întâmpinare, am fost luată de supţioară de maica stariţă, o venerabilă bătrână tremurândă, a cării faţă era aşa de încreţită de vârstă ca un câmp brăzdat de plug.

Pe jumătate ducându-mă, pe jumătate acăţându-se de sprijinul mieu, mă conduse prin uşa deschisă a bisericii. Din vreme în vreme-mi sărută pe furiş umărul şi într'un fel de smerit extas apăsă faţa-i bătrână, bătrână, de a mea.

Toate celelalte maice se îngrămădiau după noi ca un stol de păsări cu penele negre, vălurile lor întunecate plutind în vânt, iar clopotele sunând într'una, în zvon de bucurie.
În lăcaşul umbrit făcliile aprinse erau ca roiuri de muşti luminoase într'o pădure întunecată. 

Călugăriţele se aşezară de-a lungul zidurilor, veşmintele lor negre făcându-se una cu umbra, aşa încât numai feţele lor reieşiau, făcute şi mai eterate prin tremurătoarea lumină a candelei.

Cântau, — bucuros aş spune că era frumos cântecul lor, însă n'ar fi tocmai adevărat. Nu ca în Rusia, cântarea în bisericile româneşti e departe de a fi melodioasă : ele bâzâiau pe nas cântări trăgănate, adesea repetate, de loc armonioase şi care nu par să aibă cuvânt de-a ajunge vre-odată la capăt.

Dar, oarecum, în seara aceia, în pierduta mănăstire de munte, departe de casele oamenilor; acolo, în paraclisul cu tavanul jos, plin de aceste figuri îmbrăcate'n doliu, ale căror feţe severe erau îngereşti în mistica lumină, sunetele stranii care se ridicau spre boltă nu erau ne la locul lor. 

Era ceva bătrânesc în ele, ceva arhaic, primitiv, în legătură cu zugrăvelile şi icoanele oarecum barbare, ceva care părea că a rătăcit, venind din vremi trecute, pănă în lumea mai zbuciumată de astăzi..."

Pe de alta parte insa manastirile mari ofereau primiri mai pompoase:

"Acolo toţi călugării veniau în alaiu să mă întâmpine: o procesiune de fiinţi cu veşminte negre şi bărbi lungi, de aparenţă austeră, întunecaţi la faţă.
Luându-mă de braţ părintele stareţ mă ducea solemn prin biserica bogat împodobită, pe când o sumă de copilaşi aruncau flori cum treceam."




Regina Maria avusese contact cu religia ortodoxa si anterior venirii in Romania, mama sa fiind marea Ducesa Maria Alexandrovna, fiica Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Si totusi primirea maicilor precum si cantecele lor ii par ceva inedit.

Daca ti-a placut, poti citi si celelalte episoade ale seriei:
Google+