Mi-au trecut prin mana recent o serie de ziare "Adevarul" din anul 1888.
Lasand la o parte continutul propriu-zis al ziarului, care va face obiectul unei unui alt subiect mi-au atras atentia reclamele inserate la final.
Rolul reclamelor este unul destul de clar. Ele asigura o parte din necesarul de finantare al ziarului alaturi de pretul platit efectiv de cumparator.
Incepem cu o reclama la tigari. Bine, nu la o tigara propriu zisa ci la hartie pentru tigari. In acea perioada exista obiceiul de a cumpara separat tutunul si foile propriu zise.
Tutunul propriu zis era monopol de stat, insemnand ca doar statul avea drept de a cultiva si a vinde aceasta planta. Monopolul nu se aplica insa si asupra foilor de tigari, astfel ca existau diferiti comercianti care se ocupau cu vanzarea foilor.
Care erau conditiile insa pentru o hartie de tigari buna? Dupa cum ne spune chiar reclama, "Puritate", "Hygiena", "Finete" si "Aroma".Reclama ne ofera o marca, "Principele Cuza", un comerciant, "I. N. Levi" si o adresa "Strada Gabroveni, No. 33 - 35".
O alta reclama specifica epocii este cea de mai jos: "Case de Fer Chatwood". Casele de fer erau bineinteles seifurile, obiect de nelipsit pentru orice comerciant cu disponibilitati de numerar mari sau pentru oamenii bogati.
Aceste case de fer sunt, dupa cum ne spune reclama "Neinvinse" si reprezinta cel mai sigur sistem "contra focului, spargerei si caderei". Am facut o mica cercetare pe google si din cate se pare laudele asumate in reclama nu sunt chiar vorbe menite sa gadile urechile ci au o fundamentare. Astfel, din cate se pare seifurile produse de compania Chatwood Milner erau intr-adevar printre cele mai sigure in acea perioada multumita unui sistem inovator folosit in constructia lor. Sistemul presupunea existenta a 3 placi ,din care cea externa prezenta pe suprafata interioara o serie de spatii conice, acestea fiind umplute cu "Spiegeleisen" un amestec de mangan si fier. La vremea lor aceste seifuri erau aproape imposibil de gaurit sau demontat. Despre compania Chatwood Milner puteti citi mai multe dand click aici: link in engleza
Adresa magazinului este tot din actualul centru vechi al Bucurestiului, Strada Smardan, nr. 2.
Si totusi nu numai lucruri serioase se vindeau in Bucurestiul acelor vremuri ci si delicatesuri, precum "Rahaturi si dulceturi fine" de la firma "La Orasul Sira". Astfel de produse nu lipseau din casa boierilor sau a micii burghezii stabilita in Bucuresti in acea perioada. Dulceturile si rahatul sunt "din tote fructele" si de Campulung. Interesanta este trimiterea catre originea "de Campulung". Cel mai probabil este vorba despre retete de fabricatie a dulceturilor similare cu "magiunul de Topoloveni", pana acum singura marca alimentara protejata la nivelul UE.
Preturile promise sunt "foarte eftine" iar stimabilul Theodor Andriadis (grec la origine dupa nume) ne promite ca livreaza si in provincie "prompt si eftin".
Alte reclame, peste cateva zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu